vineri, 9 noiembrie 2012

Bucatarul de Aur al Bucurestiului, editia a IV-a






COMUNICAT DE PRESĂ

Capitala își caută pentru a patra oară  ”BUCĂTARUL DE AUR”!
Competiția celor mai buni chefi din București ia startul într-un nou maraton al gustului și al talentului. Federația Bucătarilor din România, cu sprijinul Bilancia și Ramada Bucharest Parc, și-au propus ca această ediție să fie memorabilă.
”Bucătarul de aur al Bucureștiului” nu este doar o competiție de artă culinară, este un spectacol complex care implică dăruire, tehnică, eleganță și caritate. Concursul readuce în lumina reflectoarelor gastronomia românească, pe care aspiranții la trofeu o regândesc punând-o în valoare în tendințele moderne ale artei culinare.
Prima etapă a competiției, semifinala, va avea loc în data de 4 decembrie 2012 la Centrul de Excelență în Gastronomie și Tehnologii Alimentare - Aroma, din comuna Corbeanca.
Bucătarii calificați cu minimum 60 de puncte, vor promova în finala, care se va desfășura sub forma unei seri de gală, la Ramada Bucharest Parc, Terra Grand Ballroom, în data de 18 decembrie 2012.
În cadrul galei, meniurile concurenților vor fi vândute, iar suma colectată va fi donata Asociației Sfântul Stelian.

Regulamentul și fișa de înscriere sunt disponibile pe http://www.aromacenter.ro/, sectiunea STIRI.
Termenul limită de înscriere, 30 noiembrie 2012, ora 12.00.

Pentru maimulte detalii ne puteți contacta pe adresa de email: bucataruldeaur@gmail.com, office@fbro.ro sau la numarul de telefon 0734.839.123

Gabriela Berechet
Președinte FBR

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu